BARCELONA FĂRĂ CORIDE

Barcelona

“Barcelona! It was the first time that we met. Barcelona!……You took my breath away” .
Este exact reacția pe care am avut-o când am ajuns în Barcelona și sentimentul că în jurul meu totul vibrează de veselie și muzică .  De ce îmi este deodată dor de Barcelona? Doar Facebook e de vină și pozele postate de prietenii mei care nu știu prin ce conspirație parcă s-au înțeles să ajungă în acest an, unul câte unul în Spania și, bineînțeles, la Barcelona.

Am ajuns în capitala Cataluniei după o preumblare de aproape două săptămâni prin Spania, dar nici o zi din acest periplu nu ne-a pregătit pentru întâlnirea cu  Barcelona, un oraș cosmopolit într-o continuă serbare. Și pentru că am sosit la ceas de seară cu ce puteam începe mai bine contactul cu atmosfera orașului decât cu o plimbare pe La Rambla, celebra zonă de promenadă care unește Piața Catalunia cu Monumentul lui Cristofor Columb din zona Port Vell. Muzicanți, mimi, tapas, flori și celebra piață La Boqueria toate sunt pe Ramblas.

Barcelona

Barcelona

Am fi stat până în zori să petrecem pe străzile orașului dar ne așteptau patru zile cu agenda plină, așa că spre miezul nopții ne-am retras la odihnă. Ca de obicei am preferat în locul hotelului un apartament cochet, bine utilat, aproape de mare. Așa am simțit că suntem și noi barcelonezi.

Barcelona

A doua zi dis de dimineață am pornit să vedem toate acele lucruri minunate de care până atunci doar citisem pe alte bloguri (Răzvan Pascu are o pe blogul său un foarte util ghid de călătorie pentru Barcelona) sau pe resursa inepuizabilă care este internetul.

Ne așteptau Muzeul Picasso, La Pedrera, Parc Guell, Sagrada Familia, Paseig de Gracia, Plaza Cataluna, Boqueria, Port Vell, Monumentul lui Columb, Stadionul Olimpic, Montjuic, Nou Camp, Acvariul și multe altele.

Primea decizie pe care am avut-o  de luat era cum ajungem dintr-un loc în altul. Barcelona are o rețea foarte bună de metrou care te duce oriunde ai nevoie, dezavantajul ei este că circulă, cum e normal, sub pământ ori noi vroiam să vedem orașul. Mersul pe jos intră în discuție doar pe trasee scurte, așa că cea mai bună variantă, deși mai scumpă, ni-i s-a părut cea a autobuzelor turistice. Biletul pe două zile ne-a costat 31 EURO (biletul de metrou pe aceeași perioadă e 10 EURO) dar varianta aceasta are două mari avantaje:
– cele 3 trasee pe care funcționează autobuzele te poartă la toate obiectivele importante din Barcelona. Poți coborâ să vizitezi locurile mai îndeaproape și te urci în următorul autobuz.
– vezi altfel orașul când ai la dispoziție ghidul audio cu istoria locurilor.

Dacă nu ți-ai propus să și intri în muzee, biserici, case, stadioane biletul de autobuz turistic este cam singura cheltuială pe care o faci pentru a vedea Barcelona.

BarcelonaBarcelonaBarcelonaBarcelona

S-ar putea să îți placă și:
Barcelona – Prefață la El Clasico
Madrid – Ghid prin capitala Spaniei I și II
Real Madrid și Santiago Bernabeu
Malaga – O rază din Costa del Sol
Segovia și Walt Disney

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *