Bratislava: Mică, dar cu pretenții (1)

Bratislava, capitala SlovacieiMityu Bácsi, unchiul meu din Ungaria, afirmă despre țările dunărene că toate au o trăsătură comună: cu cât sunt mai mici, cu atât spiritul național, chiar naționalist este mai puternic. Slovacia este una dintre aceste țări. După multe secole zbucimate, în care regiunea a fost ocupată de celți, romani, slavi, unguri, nemți, austrieci, ruși, etc., țara și-a dobândit independența în 1993, stabilindu-și capitala la Bratislava. De atunci au loc continue transformări și adaptări la cerințele și standardele Uniunii Europene, uniune din care Slovacia face astăzi parte. Procesul de tranziție este departe de a fi încheiat, dar rezultatul final pentru capitala Bratislava, cu cei 430.000 de locuitori ai ei, se întrevede deja, aceasta devenind încet, încet, una dintre atracțiile Europei Centrale, concurând cu tot mai mult succes orașe consacrate, cum ar fi Viena, Budapesta sau Praga.

istorie, cultură și tradiții

[mappress mapid=”10″]

Bratislava se află aproximativ în centrul geografic al Europei, la confluența multor culturi și civilizații. Primele vestigii arheologice datează din paleolitic (5.000 î.e.n.), urmate de o așezare celtică din secolul I î.e.n. și de un castru roman Gerulata din secolele I-IV e.n. Prima mențiune scrisă a orașului datează din anul 907 e.n. În secolele V-VI e.n. în regiune se așează triburi de origine slavă. Odată cu secolul X Bratislava devine parte a Regatului Ungariei, sub numele de Pozsony. În 1536 devine capitala acestui regat și totodată locul unde se încoronau regii Ungariei. Aici a fost încoronată și împărăteasa Maria Theresa în 1741. Regiunea este ocupată pe rând de francezi, austrieci, cehi, ruși, etc. În fine în 1993 Slovacia își dobândește independența și își stabilește capitala la Bratislava.

ce-i de văzut

Dunărea desparte în două Bratislava, atât geografic, cât și istoric. În partea de nord se află orașul vechi, Stare Mesto, cu bisericile, catedrala, castelul, primăria și toată atmosfera medievală, ce le însoțește. În sud se întinde orașul nou, cu multe relicve arhitectonice datând din epoca comunistă. Cele două maluri ale fluviului sunt unite de podul monumental Novy Most, deasupra căruia ”plutește” un restaurant cu nume science-fiction: UFO.

Odată ce te-ai dotat cu o hartă turistică, cu una a rețelei de transport în comun, cu bilete/abonamente de călătorie și eventual cu cardul Bratislava City Card, poți începe să explorezi orașul și obiectivele turistice, care nu sunt deloc puține.  În articolul următor vei găsi o descriere a celor mai importante destinații turistice din Bratislava, care nu trebuie să lipsească din agenda unui turist.

Dacă ești interesat de un ghid practic al orașului, cu adrese, program de vizitare, prețuri ș.a.m.d., poți descărca ghidul turistic al orașului Bratislava în format PDF (eBook):

[download id=”5″ format=”2″ autop=”false”]

Pentru a fi la curent cu noutățiie publicate pe Babilon Travel poți să te abonezi la newsletter-ul nostru.

Articole pe aceiași temă:

Köln: Mini-Ghid Turistic

Bruxelles: Splendid, comic și bizar

Amsterdam: Între roșu și romantic (1)

Amsterdam: Între roșu și romantic (2)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *