Călătoresc destul de mult, nu atât cât aş dori şi îmi place să păstrez amintirea acestor preumblări sub forma unor fotografii cât mai reuşite. Am adunat astfel zeci de mii de instantanee din multe ţări şi câteva continente și pentru că erau tot mai greu de găsit și sortat, în aceast an am trecut la catalogarea lor.
Pe parcursul acestei activităţi de catalogare, care este destul de laborioasă şi asupra căreia voi reveni într-unul din articolele viitoare, mi-am dat seama că poate doar o zecime din totalul fotografiilor au o valoare cât de cât artistică. Multe sunt “mişcate”, altele sunt neclare din cauză că obiectivul aparatului foto s-a fixat pe un alt obiect decât cel de interes, altele redau peisaje superbe, dar ruinate de apariţia unor cabluri electrice, ş.a.m.d.
Este adevărat că odată cu apariţia fotografiei digitale, în afară de costul aparatului în sine şi eventual al bateriilor, preţul unui instantaneu este practic nul. Dacă acum 10-15 ani apăsând declanşatorul unui aparat foto clasic te gândeai automat şi la costul peliculei color şi la cel al hârtiei foto pe care obţineai fotografia finală, fără să ştii dacă rezultatul e unul cât de cât mulţumitor, astăzi apăsând declanşatorul unui aparat foto digital poţi vedea imediat rezultatul obţinut, iar dacă acesta nu e cel dorit, poţi şterge fotografia şi să o iei de la capăt. Trebuie doar să ai memorie suficientă pe card şi acumulatorul sau bateria să nu cedeze.
Ceea ce vreau să spun de fapt este că pe vremea fotografiei clasice gândeam ceva mai mult înainte de a face o poză, iar în ceea ce mă priveşte mă gândesc să revin la acest obicei, chiar dacă acum folosesc un aparat digital și să îmi dedic o parte din timp studiului câtorva tehnici de imortalizare a peisajelor, fotografia subacvatică, nocturnă, din avion sau din spatele unor ferestre, etc.
Cu siguranță nu voi deveni un profesionist în arta fotografierii, dar doresc să mă familiarizez cu tehnicile de bază și să învăț din experiența specialiștilor în domeniu. Sunt convins că nu sunt singurul interesat de acest lucru și voi scrie pe acest blog cu bune și rele etapele parcurse în fotografie, ponturile aflate și experimentate.
Articole pe aceiaşi temă:
Cum Alegem Un Aparat Foto Digital?
