AVENTURI PE MAREA ROŞIE

Marea RosieMarea Roşie e tulburător de… albastră. Am avut două ocazii în care am putut să o admir. Prima în Israel, când am poposit două zile la Eilat în anul 2000, iar a doua în 2008 când am petrecut câteva zile de neuitat la El Gouna în Egipt. Aici am avut prilejul să fac o croazieră de o zi, la bordul vasului Octopus.

Marea Roşie este unică în felul ei. Are o lungime de 2350 km, o lăţime maximă de  350 km şi o adâncime de 2650 m. Deşi uneşte Marea Mediterană cu Oceanul Indian, este considerată o mare închisă deoarece la capete, Golful Suez la nord şi strâmtoarea Bab El Mandeb la sud, adâmncimea apei este foarte mică. Din această cauză o bună parte a florei şi faunei este unică.

Marea Roşie este un paradis pentru scufundători şi pentru iubitorii de natură în general. Aici întâlnim unele dintre cele mai frumoase recifuri de corali şi unii dintre cei mai exotici şi mai coloraţi peşti tropicali. Nu mai menţionez rechinii, care nu sunt cei mai periculoşi locuitori ai acestor ape. Mult mai periculoşi şi deosebit de veninoşi sunt peştii scorpion, moluştele şi crustaceele.

Dar să revenim la experienţa personală. Eram de două zile la El Gouna şi mă aflam pe plaja de pe insula Zeytouna, când am dat peste un cort al unei agenţii locale, chiar foarte locale, de turism, care printre altele oferea croaziere de o zi pe Marea Roşie. Preţurile erau mult mai bune decât cele ale marilor tur-operatori, iar serviciile erau aceleaşi. Deasemenea se mai putea negocia în bunul stil arab. Aşa că ne-am învins temerile faţă de asemenea agenţii “la gura cortului” şi am făcut rezervări pentru a doua zi, plătind 15 EUR de persoană în loc de 30, cât ne-ar fi costat la tur-operatori.

A doua zi era una din cele peste 300 de zile din an, când soarele străluceşte pe un cer fără de pată. Dis de dimineaţă a venit un microbuz ce ne-a luat de la hotel şi ne-a dus la un port de agrement (marina), undeva între El Gouna şi Hurghada. Aici ne-am îmbarcat la bordul vasului Octopus. Condiţiile oferite au fost bune: băuturi nealcolice la discreţie (până nu s-au terminat!), duş exterior cu apă dulce, zone de umbră şi soare, personal simpatic şi serviabil.

Marina Marea Roşie

Am navigat o vreme de-a lungul coastei savurând atmosfera marină şi panorama oferită de nenumăratele vile construite la malul mării. Am ajuns apoi la primul recif de corali şi ne-am echipat de snorkeling. Am intrat în apă unde membrii echipajului ne-au grupat şi ne-au condus la recif. Aici totul a devenit fantastic; printre coralii de diferite forme şi culori înotau peştii cei mai exotici şi mai coloraţi pe care i-am văzut vreodată. Apa era de cleştar, curată, transparentă şi călduţă. Peştii puteai să îi atingi cu mâna. A fost extraordinar, iar singura problemă era să nu ne pierdem de grup, să nu ne rătăcim în pădurea de corali şi să nu atingem coralii care ne puteau cauza răni destul de neplăcute. Visul a durat poate o jumătate de oră, poate mai mult. Apoi am revenit cu picioarele pe… punte.

Marea Roşie Marea Roşie

Am plecat spre insula Giftun. O parte din drum am fost însoţiţi de delfini, pe care, încerc să mă conving că nu i-a obişnuit nimeni cu hrană, pentru a tăia zilnic calea vaporaşelor cu turişti. Oricum erau în libertate.

Până să ajungem la insulă, ni s-a servit masa de prânz: peşte, carne de vită, şi oaie şi multe legume, totul condimentat cu şofran, şi piper.

Odată ajunşi la insula Giftun am avut posibilitatea de-a alege între plajă, înot, construit castele din nisipul fin al insulei, sau sta pur şi simplu la umbră, în legănatul lin al valurilor leneşe de după amiază.

Marea Roşie Marea Roşie

Într-un târziu am pornit pe drumul de întoarcere. Am oprit la un alt recif de corali, unde am repetat experienţa scufundării, dar parcă n-a mai fost ca prima dată.

Am încheiat călătoria într-un bar  cam ponosit, dar cu o dansatoare ce-şi dădea toată silinţa să ne învioreze după o zi plină de aventură.

Câteva recomandări pentru cei ce doresc să facă o asemenea croazieră pe Marea Roşie:
– Nu faceţi rezervări prin marii tur-operatori, agenţiile locale, deşi îşi au deseori sediul într-un cort instalat pe plajă oferă servicii identice la preţuri mai mici şi mai ales negociabile.
– Chiar dacă serviciul este all inclusive, nu e o idee rea să aveţi o rezervă de apă de băut.
– Să aveţi la voi prosoape de plajă şi o înbrăcăminte lejeră, dar care să vă protejeze de soarele puternic.
– Vasul de croazieră pune la dispoziţie echipamentul de snorkeling, este totuşi recomandabil să aveţi unul propriu.
– Nu uitaţi aparatul foto şi eventual kit-ul de fotografiere subacvatică. Dacă nu-l aveţi puteţi cumpăra de la bazar un aparat foto subacvatic de unică folosinţă, nu foarte scump.

Articole pe aceiaşi temă:
El Gouna: O Poartă Spre Inima Egiptului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *