BARCELONA: PREFAȚĂ LA EL CLASICO

29 Noiembrie 2010 ora 21.00, Barcelona, Camp Nou se joacă El Clasico, cel mai așteptat meci al Ligii spaniole de fotbal: FC Barcelona contra Real Madrid. Mi-ar fi plăcut să îmi fac cadou un bilet la acest meci, chiar dacă spărgeam pușculița cu economii. Ghinion însă, în luna septembrie nu se mai găseau bilete pe canalele oficiale, iar pentru sursele alternative nu era pușculița mea destul de mare. Rămân și în acest an în fața televizorului dar purtând încă vie experiența Camp Nou din vacanța spaniolă.

Inclus de UEFA printre stadioanele de elită ale Europei, Camp Nou este cu siguranță și pe lista iubitorilor de fotbal care vizitează Barcelona ca un obiectiv de neratat. E adevărat că pe Ramblas sau la poarta stadionului am mai auzit și remarcile  nervoase ale unor consoarte de genul “I will not go to your stupid stadium”. Hm, a fi microbist nu e un lucru ușor.

Autobuzul turistic care ne-a purtat la toate punctele de atracție ale Barcelonei ne-a lăsat la poarta stadionului, sau mai bine zis a parcului sportiv care include stadionul de fotbal și Palau Blaugrana (așa numita Sală a Sporturilor de la noi).

2010-07-15 17-06-48 2010-07-15 17-14-29

Turul de vizită pentru Camp Nou este asemănător celui de la Santiago Bernabeu doar că la casa de bilete (un bilet costă în jur de 18 Euro) ai în față de zece ori mai mulți turiști. Asta se datorează nu neapărat stadionului ci Barcelonei și locației sale mai apropiate de stațiunile de la Marea Mediterană, ceea ce aduce un flux crescut de turiști de o zi.

Prima cunoștiință cu Barça o facem intrând în Muzeul clubului, un muzeu mult mai în pas cu timpurile moderne în materie de prezentare a informației. Multimedia, mese imense și ecrane interactive unde poți să selectezi din miile de informații care ți se deschid în față.

2010-07-15 17-24-04 2010-07-15 17-24-11

2010-07-15 17-17-40 2010-07-15 17-15-54

Te înconjoară aceeași atmosferă de meci pe care am simțit-o și la Santiago Bernabeu doar că aici, normal auzi imnul Barcelonei. Surpriza a fost când pe panoul unde versurile imnului oficial al clubului sunt traduse în mai multe limbi, am găsit și versiunea în limba română.

Vitrinele cu trofee sunt la loc de cinste, celebrând victoriile tuturor ramurilor clubului de la hochei, handbal, baschet până la sportul rege, fotbalul și cel mai prestigios trofeu Cupa Campionilor Europeni, în varianta veche a competiției pe vremea când competiția însemna mai mult interes pentru fotbal și mai puțin pentru bani.

Părăsim muzeul și ne îndreptăm spre panorama stadionului considerat cel mai mare din Europa cu o capacitate de aproape 100.000 de locuri. Încercăm să ne imaginăm cum arată tribunele pline, trăind la unison fiecare fază, acum e liniștea vacanței de vară tulburată doar de noi, turiștii.

2010-07-15 17-24-36 2010-07-15 17-24-43

Trecem apoi prin cabinele rezervate comentatoriilor sportivi și sala destinată conferințelor de presă, tribuna oficială, vestiarele jucătorilor, capela aflată între vestiare și tunelul care duce spre teren și în final ieșim pe gazon. Fundalul sonor redă zgomotul publicului la ieșirea echipelor de la vestiare și te simți una cu Barça mai ales când te așezi pe scaunele de la banca de rezerve, la fel de capitonate și comode ca și la rivalii din Madrid.

2010-07-15 17-42-13 2010-07-15 17-59-26

2010-07-15 17-43-30 2010-07-15 17-45-01

2010-07-15 17-46-39 2010-07-15 17-46-49

Am început vacanța în Spania cu Santiago Bernabeu și o încheiem cu Camp Nou, două stadioane legendare aparținând unor cluburi fanion nu doar în fotbal. Este interesant să poți compara cele două vizite dar în final realizezi că ambele sunt unice și experiența pe care o trăiești este diferită.

Deci ce strigăm în seara marelui meci, haide Barça sau Real?

Articole pe aceeași temă:
Real Madrid și Santiago Bernabeu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *