HISTRIA – DOBROGEA COSMOPOLITĂ

Histria- Coloana din templu

Histria și Delta Dunării sunt două destinații care trebuie incluse în orice listă cu locuri de vizitat în România și un vis mai vechi pentru noi. Și cum drumul spre deltă poate trece și pe la Cetatea Histria traseul din această vară a fost repede configurat, rezervările făcute și bagajele urcate în mașină.

După un popas de o noapte  în Mamaia am pornit pe DN22 în direcția Histria. Dacă la început am avut câteva emoții legate de starea drumurilor și impactul lor asupra mașinii, m-am liniștit repede. Asfaltul este bun, nu extraordinar, dar poți sa circuli fără probleme. De la Mamaia sunt aproximativ 60 km, deci nu chiar o oră de mers și dacă ții direcția Tulcea nu ai cum să te rătăcești. Înainte de a intra în comuna Istria un indicator te sfătuiește să o iei la dreapta spre cetate. Urmează vreo 8 kilometri care par 16, drumul nefiind bine întreținut, ca urmare dacă ții la mașină mergi cu grijă.

Efortul merită însă pentru că ajungi la cel mai vechi oraș din România, mândru port grecesc la Pontul Euxin, în prezent veghind doar malurile lacului Sinoe.

Histria - Lacul Sinoe

Odată ajunși, ca orice turist conștiincios, ne-am dotat cu bilete de intrare (14 lei adulții, 7 lei copii iar programul de vizitare în sezon este 9-20) și pliante informative cu ce urmează să vedem. Ne-am fi dorit un ghid dar această opțiune nu este încă disponibilă, ca urmare o minimă informare prealabilă este obligatorie pentru a înțelege importanța locului.

Vizita începe cu muzeul și o serie de exponate interesante: amfore inscripții, podoabe, basoreliefuri descoperite în această zonă. Are însă un mare dezavantaj, fiind construit în mare parte din sticlă, în mijlocul verii atmosfera din interior este înabușitoare ceea ce scurtează considerabil durata vizitei.

Histria - Muzeul

A urmat cetatea propriu zisă care din păcate nu este foarte bine pastrată, dar cu puțină imaginație poți reface în minte zidurile, piețele, templele ce marcau cândva Histria. Am avut noroc să ajungem din urmă un grup de turiști americani și combinând indicațiile din pliant cu explicațiile ghidului care însoțea grupul am privit cu alți ochi locația.

Histria - Cetatea

Histria - Baile Termale

Edificiul important de văzut în interiorul zidurilor cetății este Marea Basilică Episcopală (sau ce a mai rămas din ea), una din cele mai mari basilici creștine din Dobrogea, construită în prima jumătate a secolului VI î.ch.

Histria - Bazilica

Vizitarea zonei cetății nu îți ia mai mult de o oră dar plimbarea printre ruinele locuite acum doar de câteva șopârlițe și popândăi rămâne o experiență interesantă pe care nu ai cum să o regreți.

Pentru Histria vă sfătuiesc să sacrificați o jumătate de zi de plajă numai și prin simplu fapt că face parte din moștenirea noastră și că Marea Neagră nu reprezintă doar plajă, cluburi și aglomerație.

Alte articole pe aceeași temă:
BÁNFFY: DESTINUL UNUI CASTEL
CĂLĂTORIE ÎN TIMP PE VALEA VASERULUI
RÂSU PLÂNSU LA SĂPÂNȚA

One response to “HISTRIA – DOBROGEA COSMOPOLITĂ

  1. Frumoase poze. O sa imi fac timp anul acesta sa vizitez Histria. Cred ca ma apuc de pe acum sa imi gasesc cazare mamaia nord

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *