Chili Con Carne

Reteta culinara Eu, care nu am fost în Mexic, consideram chili con carne drept mâncare națională mexicană. Mare greșeală! Documentându-mă un pic, am aflat că originile acestei mâncări sunt foarte controversate, paternitatea, sau pentru a nu fi misogin, maternitatea rețetei disputându-și-o amerindienii, mexicanii, spaniolii, emigranții americani, ba chiar și chinezii. Indiferent de unde provine chili con carne, un fapt este cert și anume că în Texas mâncarea este considerată tradițională, fiind foarte populară încă din secolul XIX. În San Antonio (Texas) există chiar un festival anual numit Return of the Chili Queens dedicat lui chili con carne.

În ceea ce privește ingredientele folosite, există o varietate aproape nelimitată de combinații. Carnea, de vită, porc sau mistreț, poate fi tocată sau tăiată în cuburi mici, ardeii chili, din sortimente diverse, pot fi proaspeți, uscați, praf sau sos (de exemplu Tabasco). În unele regiuni din Texas nu se folosește fasolea, pe când în Mexic fasolea neagră sau roșie este foarte populară.

Iată rețeta Babilon Travel, care fără a avea pretenția că este 100% originală, este deosebit de gustoasă, iute și sățioasă:

Timp de preparare: 45 minute

Ingrediente:

  • 3 l. s. ulei de măsline
  • 600 g carne tocată de vită
  • 400 g fasole albă, din conservă
  • 400 g fasole roșie, din conservă
  • 2 cepe mari
  • 3 căței de usturoi
  • 1 ardei kapia roșu
  • 1 ardei iute (chili) uscat
  • 300 ml bulion
  • 1 l.c. praf de chili
  • 2 l.c. sos Worcestershire
  • pastă de ardei Piros Arany iute și Gulas dulce, după gust
  • 1 l. c. chimen nemăcinat
  • 1-2 frunze de dafin
  • piper, oregano, șofran galben, busuioc, cimbru, după gust

Mod de preparare:

Se încinge uleiul de măsline într-o tigaie adâncă și se călește usturoiul tăiat mărunt timp de un minut. Se adaugă apoi ardeiul iute uscat, ceapa și ardeiul kapia, toate tocate mărunt și se prăjesc pâna ceapa devine sticloasă. Se amestecă cu carnea tocată și se prăjește totul încă aproximativ 10 minute, amestecând des pentru a nu se forma cocoloașe.

Se adaugă fasolea (albă și roșie) din conserve, cu zeamă cu tot, împreună cu bulionul și toate mirodeniile, fierbând compoziția încă 15 minute, la foc mic și amestecând din când în când.

Se servește cât mai fierbinte, alături de pâine neagră și varză murată. Poftă bună!

Reteta culinara internationala

Pentru a afla și alte rețete culinare interesante rămâi conectat la noutățile de pe Babilon Travel și abonează-te aici la newsletter.

Alte articole pe aceeași temă:
Harissa
Salată de fasole boabe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *