PÂINEA BEDUINULUI

Pâinea beduinului Am avut ocazia să fac câteva incursiuni în deşert. Pe parcursul uneia dintre acestea am poposit într-o aşezare de beduini. Printre alte activităţi am putut observa cum îşi prepară aceştia „pâinea”. Acest gen de pâine îl regăsim la mai toate populaţiile (semi)nomade din regiune (de ex. pasca la evrei). Procedeul este foarte simplu şi eficient, durează doar 5-6 minute şi nu necesită decât făină, obţinută prin negoţ sau preparată din seminţe locale ,  apă, adusă de la câteva sute de metri, din ued-ul (fântâna) aşezării şi nişte jar. La ocazii se poate folosi şi puţină miere. Modul de preparare este următorul:

Apa, făina şi eventual mierea se amestecă până se formează o cocă. Se frământă bine apoi se întinde cu mâna sau sucitorul din dotare până se obţine o foaie de aproximativ 5 mm grosime, de formă circulară. Aceasta se aşează pe o piatră mare şi netedă, bine încinsă în jar. Se întoarce de pe o parte pe alta şi se aşează jar deasupra, pentru a se coace mai bine. După circa un minut pâinea este gata. Se bate bine cu mâinile pentru a îndepărta resturile de jar. Asta-i tot!

Brutar beduin Brutar beduin

Dejunul poate fi îmbogăţit cu brânză din lapte de cămilă şi câteva măsline. Poftă bună!

Întrebare: Din ce credeţi că se obţine în deşert jarul?

Articole pe aceiaşi temă:
Sahara: În Căutarea Nisipului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *