Ianuarie,6,2013 ora 4.00 am. Ne trezim cu noaptea în cap și cu ochii mici de somn o pornim spre gara Hua Lamphong din Bangkok. Am luat biletele și ne-am așezat la o cafea în așteptarea trenului care avea să ne aducă la granița cu Cambogia. Ne aștepta una din cele mai interesante perioade din vacanța noastră și mult visatul Angkor Wat.
Trenul spre granița cambogiană ne-a transportat instantaneu cu câțiva zeci de ani în urmă. Bănci din lemn, găleată cu apă la ceea ce se numea WC, tavanul plin de ventilatoare, comercianți ambulanți care ne vindeau de toate și foarte mulți turiști. Călătoria nu a fost deloc scurtă dar peisajele ce se derulau prin fața geamului, ineditul gărilor prin care treceam au făcut ca timpul să treacă repede.
După aproape 7 ore de mers, cu o întârziere de doar o oră față de ce era afișat în mersul trenurilor (un lucru pe care l-am aflat la recepția hotelului este că trenurile în Thailandez înainte de granița cambogiană. La ieșirea din gară conducătorii de tuk-tuk erau la datorie așteptând turiștii care ca și noi doreau să ajungă la punctul de trecere în Cambogia. Mai aveam de parcurs încă 7 kilometrii.
La frontiera între cele două state ne așteptau două cozi imense de turiști una la punctul de ieșire din Thailanda și cealaltă la punctul de intrare în Cambogia. În total cam trei ore de stat în graniță timp pe care îl poți folosi intrând în vorbă cu alți tovarăși de suferință, aflând informații noi și privind spectacolul micului trafic de frontieră. Localnicii trec granița cu aproape orice mijloc de transport inventat de om.
Și am intrat în Cambogia. Dacă mașina promisă de hotel nu te așteaptă la ieșire așa cum am pățit noi, din nou, nu te alarma. Autoritățile cambogiene sunt destul de bine organizate și îți pun la dispoziție un autobuz care face transferul de la graniță până la un soi de autogară de unde poți alege să pleci spre Siem Reap cu autobuzul sau cu un taxi. Am optat pentru un taxi, varianta mai rapida decat autobuzul. Eram deja obosiți și vroiam să ajungem cât mai repede la hotel. Drumul până la Siem Reap a durat cam o oră jumatate, bun prilej să te introduci în peisajul și realitățiile cambogiene.
In Siem Reap noi am ales sa ne cazam la casă de oaspeți, afacere de familie unde camera triplă e doar 18 EURO/noapte, modestă dar curată și confortabilă. Familia care se ocupa de casa de oaspeți avea și o mini agenție de turism ceea ce ne-a facilitat închirierea rapidă a unui tuk tuk și a unui ghid vorbitor pentru perioada cât aveam să stăm în Cambogia.
Siem Reap este un oraș în mare parte dedicat turiștilor fiind în imediata vecinătate a complexului de temple de la Angkor.Posibilitățile de cazare sunt multiple, de la hoteluri luxoase de 5 stele până la popularele case de oaspeți. Restaurantele sunt în general grupate pe Pub Street împreună cu barurile și discotecile care se animă de turiști o dată cu lăsarea întunericului. La tot pasul întâlnești zonele cu șezlonguri pentru un senzațional masaj pentru picioarele obosite de turist la doar 1 EURO și credeți-mă după o zi de vizitat temple și alte atracții turistice acest tip de masaj e o adevărată relaxare.
Oboseala zilei începea să își spună cuvântul. După o scurtă introducere în atracțiile oferite turiștilor în Siem Reap ne-am retras în camera de hotel nerăbdători ca a doua zi să descoperim minunățiile din parcul arheologic Angkor.
2 responses to “JURNAL DE CAMBOGIA (I)”